Postări populare

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 12 februarie 2011

Frantuzoaicele

De ce barbatii prefera frantuzoaicele?


Cand intrebi asa la o sueta un barbat "bine" cam ce ar prefera ca partenera de cuplu mai toti zambesc si iti raspund cu sinceritate ca viata lor ar fi cu adevarat plina daca ar avea alaturi o frantuzoaica draguta, vesela si usor extravaganta in ce priveste imbracamintea si alimentatia.



De ce ne-or fi atragind frantuzoaicele atat de mult pare greu de ghicit la prima vedere, dar discutand cu mare parte din noi poti afla cate ceva si uneori ceea ce afli e destul de important de retinut pentru orice femeie, nu doar pentru cetatenele din cosmopolita Franta.



In primul rand le consideram pe frantuzoaice mai atragatoare decat alte femei prin supletea lor, mai rar putind vedea grasane prin Franta precum mai gasesti in alte locuri.

Si asta chiar daca frantuzoaicele mananca la fel de mult ca orice alta femeie, dar cumva reusesc sa nu depaseasca limitele care te incadreaza in categoria persoanelor suple si sexi. Secretul, daca se poate numi asa, se afla la indemana tuturor femeilor si e vorba aici de o alimentatie bazata pe produse foarte proaspete, naturale, de multa miscare si pasiune in tot ceea ce faci zilnic, fie chiar si simpla intretinere a locuintei sau cumparaturile casnice, si bineinteles mai este vorba si de un echilibru aproape perfect intre odihna si activitatile cotidiene.



Imediat dupa aceasta vine si deja tiparul binecunoscut al frantuzoaicei de rand de la care te astepti sa fie usor superficiala, chiar nepasatoare la problemele care pot induce stari diferite de stres, care vorbeste cu o voce clara, dar si usor nazala, feminina si sexi in acelasi timp, si care ar suporta orice mai putin lipsa de activitate si somnolenta ca mod de viata. In plus, inca din adolescenta, fetele din Franta sunt foarte receptive la toate sfaturile si trucurile feminine care sa le permita transformarea in mod aproape natural intr-o adevarata femeie, nu doar o viitoare mamica sau o partenera stabila de cuplu. Pentru ele sa ignori regulile simple invatate de la sora mai mare sau de la alte femei de succes este echivalent cu sinuciderea in plan spiritual.



Toaleta zilnica, machiajul, pregatirea si alegerea imbracamintei pentru diferite momente ale zilei ocupa destul de mult timp din viata tinerelor din Franta, dar odata ce acestea devin rutina ele nu mai resimt toate acestea ca un efort ci pur si simplu devine ceva la fel de obisnuit ca micul-dejun sau mersul la slujba. Chiar daca esti putin mai uratica sau pistruii te fac sa iti cobori privirea poti ajusta corespunzator aceste "defecte" plusand mai mult pe o fusta mulata, o crema de piele si ceva farduri putin mai scumpe sau altceva care sa scoata in evidenta partile tale atragatoare. In ce priveste parul, frantuzoaicele ii acorda o atentie sporita (si prefera tunsorile scurte si intretinute mereu) si nu e de mirare ca multi coafori stilisti sunt conationali de-ai lor recunoscuti ca profesionisti in intreaga lume.



Un alt aspect care ii atrage pe barbati este si faptul ca in Franta femeile trecute usor de prima tinerete sunt la fel de sexi sau poate chiar mai placute decat celelalte, ele reusind sa aiba un succes enorm nu doar la persoanele din aceeasi categorie de varsta, dar si la cei mai tineri care cu greu pot face fata farmecului lor. Este vorba despre aceeasi preocupare minutioasa a felului in care te prezinti in public, indiferent de situatia ta matrimoniala sau de pozitia sociala pe care o ai la un moment dat. Flirtul nu e un pas obligatoriu urmat de o noapte fierbinte de sex, ci in primul rand un joc de societate care te ajuta sa inveti niste fapte de viata folositoare mai tarziu intr-o relatie indelungata sau chiar in casnicie. In ciuda parerilor contrare, infidelitatea in cuplu nu e atat de ridicata in Franta precum in alte tari deci sa nu confundam seductia ca joc de societate cu mitocania si comportamentul agresiv al celor care se lasa condusi in primul rand de instincte primare si mai putin de regulile nespuse ale convietuirii dintre oameni.



Spre deosebire de italience, si ele ocupand un loc special in inimile barbatilor, frantuzoaicele nu se imbraca exact ca la carte, dupa ultima moda, ci dau dovada de inventivitate si varietate in alegerea vestimentatiei, uneori frizand excentricul si bunul-gust clasic, dar reusind totusi sa fie elegante, daca asta doresc, sau oricum de invidiat prin combinatiile diverse de toalete si accesorii dintre cele mai nastrusnice. Astfel, in Franta, chiar se poate aplica zicala potrivit careia "nu haina face pe om" intrucat femeile de acolo chiar stiu cum sa poarte o haina si cum sa se miste in ea astfel incat sa ii ofere si ceva din personalitatea lor aparte. Altii isi modifica comportamnetul in functie de ceea ce poarta, dar nu si frantuzoaicele care, fara sa iti dai seama, te transforma ele in ceea ce doresc sa fii, indiferent daca esti o simpla haina sau doar un barbat mai atragator, dar inca perfectibil din punctul lor de vedere.



Ca fapt divers v-ar mai putea interesa sa aflati ca, dupa frantuzoaice, barbatii par sa prefere iarasi foarte mult frumusetile de tip asiatic si, daca te gandesti mai bine, parca nu ar exista mari diferente intre cele doua tipuri de femeie ideala aflate in topul preferintelor domnilor din intreaga lume. Daca reducem asiaticele la niste trasaturi generale cam tot peste frantuzoaice dam, mai putin unele diferente in plan cultural. Sunt fiinte mai degraba mici de statura, miniogne cum se zice, mereu zambitoare, foarte atente la conventiile sociale si la propria imagine publica si de asemenea mai mult suple si fragile decat plinute sau atletice.



De ce le-or fi preferand barbatii pe acestea in primul rand si nu pe altele cred ca de acum e ceva mai clar avand deja un portret-robot al asa numitei femeie-copil, micuta si cu aspect haios, dar autoritara, chiar posesiva intr-un mod ascuns, nu usor de inteles la prima vedere. Se pare ca dumnealor, barbatii, nu doar pretind ca pot face treaba de doua ori cat o femeie dar au si o vedere usor distorsionata, vazand si alegand formula "doi intr-unul", in cazul nostru alegand atat o femeie cat si un copil rasfatat ascunsi intr-un trup atragator de chinezoaica sau frantuzoaica draguta.